Scurta incursiune in istoria Feng Shui-ului traditional
Feng Shui 風水 este una dintre artele metafizice chineze ce studiaza tiparele de curgere si transformare a energiei (Qi) de la nivelul Pamantului. Principala aplicatie a acestei stiinte folosita in zilele noastre este de a arata cum este influentat omul de mediul inconjurator.
Conform clasificarii celor 5 arte metafizice chineze Wu Shu (五 术), Feng Shui face parte din Arta Fizionomiei ( Xiang 相 ), analizand “Fizionomia Pamantului”.
Denumit initial Kan Yu “Studiul Cerului si al Pamantului”, Feng Shui era folosit pentru morminte, in incercarea de a le asigura descendentilor un destin favorabil.
Actuala denumire “Feng Shui” insemnand in traducere Vant ( Feng風 ) – Apa ( Shui 水 ), se bazeaza pe lucrarea traditionala a maestrului Guo Pu “Cartea Ingropaciunii” in care se mentioneaza ca “Qi-ul este dispersat de Vant si se acumuleaza la marginea apei”.
Pana in urma cu aproximativ o suta de ani, Feng Shui era folosit doar de catre maestrii Curtii Imperiale Chineze, secretele sale fiind foarte bine pastrate. Filosofia acestor maestrii cum ca “secretele cerului nu trebuiesc dezvaluite” a fost abandonata (partial) abia odata cu decaderea dinastiei chineze Qing si mai ales odata cu venirea comunistilor la putere. Atunci, nemaiavand o familie imperiala de servit si fiind persecutati de regimul comunist, marii maestrii fortati sa se mute in alte tari au inceput sa predea mai departe secretele adunate in secolele de studiu si practica ale acestei arte.
